Analiza de risc la securitate fizică Suceava


Analiza de risc la securitate fizică reprezinta o activitate desfășurată pentru a identifica amenințările și vulnerabilitățile care pot pune în pericol viața, integritatea corporală sau libertatea persoanei ori care pot aduce prejudicii valorilor deținute de unități, în scopul determinării impactului și evaluării riscurilor de securitate şi în baza căreia se stabilesc măsurile necesare pentru limitarea sau eliminarea acestora.

Analiza de risc la securitatea fizica este un document obligatoriu pentru toate unitățile, indiferent de natura capitalului social, care dețin bunuri sau valori cu orice titlu și sunt obligate să asigure protecția acestora.

Evaluarea obiectivului și întocmirea analizei de risc la securitate fizică se realizează doar de către un evaluator de risc la securitatea fizica acreditat și înscris în Registrul Național al Evaluatorilor de Risc la Securitate Fizica (R.N.E.R.S.F.), așa cum este personalul Netadmin Technologies SRL Suceava.

Documentația privind analiza de risc cuprinde raportul de evaluare și tratare a riscurilor la securitatea fizică, grila de evaluare, specifică obiectului de activitate si documentele-suport.

Analiza de risc se revizuiește în una dintre următoarele situații:

a) cel puțin o dată la 3 ani, pentru corelarea cu dinamica parametrilor interni și externi care generează și/sau modifică riscurile la securitatea fizică a unității;
b) în cel mult 60 de zile de la producerea unui incident de securitate la unitatea respectivă;
c) în cel mult 30 de zile de la modificarea caracteristicilor arhitecturale, funcționale sau a obiectului de activitate al unității.

Contravenția prevazuta în HG 301/2012 pentru neefectuarea la termen a Analizei de risc la securitate fizica este cuprinsa intre 5.000 lei si 10.000 lei.

Netadmin Technologies SRL Suceava vă poate ajuta sa reduceți riscurile la care poate fi expusa unitatea dumneavoastră, stabilind masuri si metode ce pot fi implementate conform bugetului dumneavoastră.

Dacă obiectivul pentru care doriți efectuarea analizei de risc la securitate fizică se află pe raza următoarele orașe din județul Suceava:

  • Orasul BROSTENI, județul Suceava
  • Orasul CAJVANA, județul Suceava
  • Orasul CAMPULUNG MOLDOVENESC, județul Suceava
  • Orasul DOLHASCA, județul Suceava
  • Orasul FALTICENI, județul Suceava
  • Orasul FRASIN, județul Suceava
  • Orasul GURA HUMORULUI, județul Suceava
  • Orasul LITENI, județul Suceava
  • Orasul MILISAUTI, județul Suceava
  • Orasul RADAUTI, județul Suceava
  • Orasul SALCEA, județul Suceava
  • Orasul SIRET, județul Suceava
  • Orasul SOLCA, județul Suceava
  • Orasul SUCEAVA, județul Suceava
  • Orasul VATRA DORNEI, județul Suceava
  • Orasul VICOVU DE SUS, județul Suceava

sau se află în una din următoarele comune ala județului Suceava:

  • Comuna ADANCATA, județul Suceava
  • Comuna ARBORE, județul Suceava
  • Comuna BAIA, județul Suceava
  • Comuna BALACEANA, județul Suceava
  • Comuna BALCAUTI, județul Suceava
  • Comuna BERCHISESTI, județul Suceava
  • Comuna BILCA, județul Suceava
  • Comuna BOGDANESTI, județul Suceava
  • Comuna BOROAIA, județul Suceava
  • Comuna BOSANCI, județul Suceava
  • Comuna BOTOSANA, județul Suceava
  • Comuna BREAZA, județul Suceava
  • Comuna BRODINA, județul Suceava
  • Comuna BUNESTI, județul Suceava
  • Comuna BURLA, județul Suceava
  • Comuna CACICA, județul Suceava
  • Comuna CALAFINDESTI, județul Suceava
  • Comuna CAPU CAMPULUI, județul Suceava
  • Comuna CARLIBABA, județul Suceava
  • Comuna CIOCANESTI, județul Suceava
  • Comuna CIPRIAN PORUMBESCU, județul Suceava
  • Comuna COMANESTI, județul Suceava
  • Comuna CORNU LUNCII, județul Suceava
  • Comuna COSNA, județul Suceava
  • Comuna CRUCEA, județul Suceava
  • Comuna DARMANESTI, județul Suceava
  • Comuna DOLHESTI, județul Suceava
  • Comuna DORNA-ARINI, județul Suceava
  • Comuna DORNA CANDRENILOR, județul Suceava
  • Comuna DORNESTI, județul Suceava
  • Comuna DRAGOIESTI, județul Suceava
  • Comuna DRAGUSENI, județul Suceava
  • Comuna DUMBRAVENI, județul Suceava
  • Comuna FANTANA MARE, județul Suceava
  • Comuna FANTANELE, județul Suceava
  • Comuna FORASTI, județul Suceava
  • Comuna FRATAUTII NOI, județul Suceava
  • Comuna FRATAUTII VECHI, județul Suceava
  • Comuna FRUMOSU, județul Suceava
  • Comuna FUNDU MOLDOVEI, județul Suceava
  • Comuna GALANESTI, județul Suceava
  • Comuna GRAMESTI, județul Suceava
  • Comuna GRANICESTI, județul Suceava
  • Comuna HANTESTI, județul Suceava
  • Comuna HARTOP, județul Suceava
  • Comuna HORODNIC DE JOS, județul Suceava
  • Comuna HORODNIC DE SUS, județul Suceava
  • Comuna HORODNICENI, județul Suceava
  • Comuna IACOBENI, județul Suceava
  • Comuna IASLOVAT, județul Suceava
  • Comuna ILISESTI, județul Suceava
  • Comuna IPOTESTI, județul Suceava
  • Comuna IZVOARELE SUCEVEI, județul Suceava
  • Comuna MALINI, județul Suceava
  • Comuna MANASTIREA HUMORULUI, județul Suceava
  • Comuna MARGINEA, județul Suceava
  • Comuna MITOCU DRAGOMIRNEI, județul Suceava
  • Comuna MOARA, județul Suceava
  • Comuna MOLDOVA-SULITA, județul Suceava
  • Comuna MOLDOVITA, județul Suceava
  • Comuna MUSENITA, județul Suceava
  • Comuna OSTRA, județul Suceava
  • Comuna PALTINOASA, județul Suceava
  • Comuna PANACI, județul Suceava
  • Comuna PARTESTII DE JOS, județul Suceava
  • Comuna PATRAUTI, județul Suceava
  • Comuna POIANA STAMPEI, județul Suceava
  • Comuna POIENI-SOLCA, județul Suceava
  • Comuna POJORATA, județul Suceava
  • Comuna PREUTESTI, județul Suceava
  • Comuna PUTNA, județul Suceava
  • Comuna RADASENI, județul Suceava
  • Comuna RASCA, județul Suceava
  • Comuna SADOVA, județul Suceava
  • Comuna SARU DORNEI, județul Suceava
  • Comuna SATU MARE, județul Suceava
  • Comuna SCHEIA, județul Suceava
  • Comuna SERBAUTI, județul Suceava
  • Comuna SIMINICEA, județul Suceava
  • Comuna SLATINA, județul Suceava
  • Comuna STRAJA, județul Suceava
  • Comuna STROIESTI, județul Suceava
  • Comuna STULPICANI, județul Suceava
  • Comuna SUCEVITA, județul Suceava
  • Comuna TODIRESTI, județul Suceava
  • Comuna UDESTI, județul Suceava
  • Comuna ULMA, județul Suceava
  • Comuna VADU MOLDOVEI, județul Suceava
  • Comuna VALEA MOLDOVEI, județul Suceava
  • Comuna VAMA, județul Suceava
  • Comuna VATRA MOLDOVITEI, județul Suceava
  • Comuna VERESTI, județul Suceava
  • Comuna VICOVU DE JOS, județul Suceava
  • Comuna VOITINEL, județul Suceava
  • Comuna VOLOVAT, județul Suceava
  • Comuna VULTURESTI, județul Suceava
  • Comuna ZAMOSTEA, județul Suceava
  • Comuna ZVORISTEA, județul Suceava

puteți apela la personalul SC NETADMIN TECHNOLOGIES SRL Suceava pentru servicii de analiza de risc la securitate fizică.

Organizația dumneavoastră, indiferent de mărime, este obligată de legislația actuală să aibă o analiză de risc la securitate fizică. Scopul evaluării riscurilor este acela de a furniza informații și analize documentate în vederea luării de decizii în cunoștință de cauză privind modul de tratare a riscurilor specifice și modul de a face o selectare între opțiuni. Aflați aici mai multe despre scopul și beneficiile evaluarii riscurilor.

Procesul de management al riscului contribuie la procesul decizional, luând în considerare incertitudinile și posibilitatea apariției unor evenimente sau împrejurări viitoare (intenționate sau nu) și efectele acestora asupra obiectivelor stabilite. Puteți citi mai multe despre managementul riscului.


NETADMIN TECHNOLOGIES SRL îți ofera răspunsuri la întrebările tale legate de evaluarea de risc la securitate fizică

Ai nelamuriri legate de evaluarea de risc la securitate fizica?